Potrivit consultantilor de imagine, ţinuta trebuie să sugereze profesionalism şi credibilitate şi să fie cât mai apropiată de stilul personal al celui care îşi caută un job.
1. Imagine conservatoare sau extravagantă? Este recomandat să nu ieşi în evidenţă prin ţinută, ca să nu distragi atenţia persoanei care te recrutează dinspre profilul tău profesional către detalii vestimentare. Când ai părăsit încăperea, persoana care te-a intervievat nu trebuie să-şi amintească detalii despre ţinuta ta, ci să-şi amintească de prezenţa ta ca persoană, ca profesionist.
2. Să porţi costum sau nu? Se recomandă celor care activează în mediul de afaceri (în special în bănci, firme de avocatură, în Comunicare sau PR) să meargă la interviul de angajare îmbrăcaţi în costum. Este acceptată ţinuta casual doar în cazul mediilor creative, de artişti, sau în cazul specialiştilor care nu interacţionează direct cu clienţii (de exemplu, specialiştii IT). Scopul este ca angajatorul să te vadă încă de la interviu ca membru al companiei. Trebuie să-l convingi din prima clipă că vei reprezenta bine compania
3. În ce culori să fii îmbrăcat? Este recomandat să fii îmbrăcat în culori închise, dar nu în negru, care are o asprime ce vine în contradicţie cu tinereţea chipului. Consultantul de imagine recomandă bleumarin, gri închis sau alte culori închise care să sugereze tradiţie, profesionalism şi autoritate.
4. Ce culoare să aibă cămaşa? În cazul bărbaţilor, cămaşa poate fi albă sau albastră, în timp ce femeile au o paletă mai largă de opţiuni. Sunt recomandate în special culorile pastelate în vestimentaţia feminină.
5. Cât de lungă trebuie să fie fusta? Fusta persoanei care participă la interviul de angajare nu trebuie să fie foarte scurtă. Indiferent de domeniul de activitate, cea mai scurtă lungime acceptată la fustă este puţin deasupra genunchiului. Altfel distragi atenţia, mai ales când te aşezi pe scaun
6. Atenţie la şosete. În cazul bărbaţilor, şosetele trebuie să aibă culoarea pantalonului, să fie de calitate bună, adică să nu se încreţească, şi să fie până la genunchi. Dacă şosetele sunt prea scurte sau de o culoare nepotrivită, atunci când candidatul se aşează pe scaun, atenţia recrutorului va fi distrasă de la persoana acestuia către amănunte colaterale.
7. Cum trebuie să fie pantofii? Pantofii trebuie să fie în aceeaşi linie cu restul ţinutei. Sunt recomandaţi pantofii clasici, simpli, de culoare închisă. Sandalele sunt contraindicate în cazul interviului de angajare.
8. Care este lungimea potrivită a tocurilor? În cazul femeilor, tocurile nu trebuie să depăşească lungimea de 7 cm şi nu trebuie să fie foarte subţiri. Tocurile prea lungi nu sunt recomandate nici din considerente medicale – pun presiune pe coloana vertebrală şi dau naştere unor stări de nervozitate şi dureri de cap.
9. Ce fel de bijuterii sunt permise? Nu este contraindicat să porţi bijuterii la interviul de angajare. În cazul femeilor, lanţul sau cerceii nu trebuie să fie prea lungi sau să producă zgomot prin mişcarea corpului. Este recomandat ca, în cazul bărbaţilor, accesoriile să fie cât mai puţine.
10. Ceasul nu trebuie să lipsească! Singurul accesoriu obligatoriu la orice întâlnire în mediul de afaceri, inclusiv la interviul de angajare, este ceasul. Arăţi în acest fel că eşti o persoană care respectă timpul lui şi al celuilalt.